Caii, stranepoti ai celor calariti de huni, pasc pusta ungara. Dropii ma sperie in peisaj, in aceeasi masura in care ma incanta. E prima oara cand le vad, libere.
Ma bucur si la revederea cu Budapesta. E a treia oara cand ii calc pragul, dar ma fel de eleganta mi se prezinta. Este fosta capitala de imperiu din 1867 si pana la sfarsitul primului razboi mondial.
Ungaria e verde, doua treimi din suprafata ei fiind reprezentata de Campia Panonica, denumire luata de la vechi romani. Turcii, in trecerea lor catre Viena, au casapit cam 6 milioane de unguri din cei 9 milioane cati isi duceau traiul pe aici in secolul XV. Teritoriul a fost repopulat cu sarbi, macedoneni, romani bulgari. Si azi populatia este destul de redusa.
Dupa ce s-a bucurat in evolutia ei de cel de-al treilea metrou european, dupa Londra si Paris, Budapesta a avut tupeul sa se revolte prin 1956 impotriva comunistilor si sa isi orienteze aspiratiile catre vest. De aceea peisajul urban a scapat, oarecum, de monstri arhitecturii comuniste.
Ajungem si acasa, in Romania. Ma surprinde cum pe drumul european este pusa o halta. S-a intamplat sa oprim la bariera de la Dobra - Abucea (Hunedoara). Imi notez si aflu apoi ca as fi putut da o fuga pana la vechea bisericuta din lemn. Uitasem cat e de fain drumul intre Lugoj si Faget. Gandurile mele merg la viitor. Autocarul din prezent face o depasire care, daca nu era reusita, imi oprea si gandurile la prezent, deci fara viitor. Ma gandesc cum viitorul depinde de toate depasirile din viata. :) Ca finaluruile vin in prezent, nicicand in viitor. La o rastoaca doi tarani isi pierd sambata. Un copil sta cocotat in caruta la comanda haturilor, in timp ce tatal sau tine calul de capastru. Soarele se ascunde dupa nori si norii se ascund dupa munte. Muntele dispare si el in orizont, ca o furnica ce se piteste in dara de pamant. E o liniste de musuroi. Bag seama ca berzele nu se culca o data cu gainile. Cate una ratacita mai cauta cate ceva de-ale ciocului. Doua tiganci spala rufele la rau. Fusta cu plieuri e curcubeu in umbra apusului.
Piramidele de la Sona imi atrag curiozitatea. Le notez pentru o viitoare calatorie. Paralel cu creasta Fagarasului trec printre localitatile cu iz de pelerinaj pentru alpinisti. Fumul caselor - sufletul copacilor arsi in soba - este alinat de oxigenul nascut de urmasi. Vis a vis de Caraiman rasare o poezie de Eminescu: luna devine stapana pe un cer cu nori fermi. Ce ciudat cum luna ramane aceeasi, dar norii se schimba!
______
Autor: Cornelia Florea
|